Harta Caselor Albastre – un proiect amplu de documentare și promovare a caselor vechi, a materialelor naturale și a meșteșugurilor legate de construcții – Un ghid pentru a trăi frumos. Asociația Monumentum a demarat proiectul intitulat Casele vernaculare: de la decădere la… albastru, co-finanțat în 2024 de Administrația Fondului Cultural Național.
Din proiectul cultural fac parte următoarele:
I. Acțiunea dedicată documentării și dezvoltării în format digital a Hărții Caselor Albastre. Vom colabora cu o echipă interdisciplinară (arhitecţi, restauratori, fotografi, web developeri), pentru identificarea și conservarea în format digital a caselor albastre, cu arhitectură vernaculară din România. Vom crea un catalog al caselor ce va fi actualizat periodic, la nivel naţional, cu informaţii de importanţă arhitecturală, cu scopul de a educa publicul larg și de a salva aceste case. Caracterul inovator este dat de inițiativa de a crea o hartă culturală și o bază de date online care oferă publicului larg posibilitatea de a contribui cu informații identificate în teren, evaluate ulterior de membrii echipei. Conținutul platformei va fi completat ulterior de interviuri cu proprietarii, pentru redarea atmosferei actuale din aceste sate, dar și provocările cu care se confruntă posesorii caselor vechi aflate în diferite stadii de degradare sau de restaurare. Harta Caselor Albastre devine astfel o inițiativă culturală unică în România, la o scară atât de mare, despre onestitate și firesc în arhitectura rurală.
II. Acțiunea dedicată Școlii de vară de la Șona, județul Brașov, satul copilăriei pictorului Ștefan Câlția, presupune lucrul efectiv la ruina unei case care va fi transformată într-un teatru-grădină de vară în perioada 12 – 26 mai 2024. O ruină situată în inima satului se transformă într-un spațiu central al comunității, doar cu ajutorul voluntarilor și al meșterilor invitați din varii domenii de expertiză (restaurator, arhitect, istoric, dulgher și peisagist). La Școala de vară vor participa și 5 proprietari de case vechi, în curs de restaurare, cu scopul de a învăța într-un cadru interdisciplinar despre întregul proces. Localnicii vor învăța din practică directă cum se realizează o restaurare corectă și cum o casă veche, „urâtă”, își poate recapăta frumusețea și se poate integra creativ într-un proces de dezvoltare durabilă.
Pregătim de asemenea și un eveniment de networking dedicat proprietarilor de case cu arhitectură vernaculară din România, organizarea Întâlnirii oamenilor care au case albastre, care va avea loc pe 22 iunie 2024, la Roadeș.
Ne dorim să promovăm în continuare restaurările „sănătoase” și să diminuăm intervențiile nelegitime care duc inevitabil la pierderea identității culturale. Casele cu arhitectură vernaculară din România ascund poveşti valoroase despre patrimoniu, meşteşuguri şi viaţă trăită cu rânduială, pe care ne propunem să le transmitem mai departe, ca o formă de sensibilizare a publicului față de estetica rurală, prin intermediul noilor tehnologii. Salvarea patrimoniului material este esențială, mai ales dacă este dublată de contextualizare, educare și transmiterea grijii față de clădirile vernaculare generațiilor viitoare.
Asociația Monumentum propune un proiect inspirat de una dintre nevoile cele mai presante ale patrimoniului rural aflat în proprietate privată: informarea, educarea proprietarilor caselor vechi cu valoare patrimonială care să le permită aprecierea corectă a valorilor aflate în posesia lor. „Modernizările” cu materiale industriale neadecvate au de cele mai multe ori o motivație de ordin social: poziția în comunitate. Am reușit combaterea procesului de intervenție nepotrivită asupra fondului construit tradițional din Transilvania de Sud prin proiecte în ultimii ani, demonstrând că parteneriatul public-privat poate fi un model de success. Și pentru a veni în sprijinul proprietarilor, Asociația Monumentum a tradus și tipărit cartea scrisă de arhitectul Jan Hülsemann, numită Casa țărănească săsească din Transilvania. Ghid pentru restaurarea caselor vechi.
Proiectul cultural Casele vernaculare: de la decădere la… albastru este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național vizează punerea în valoare a fondului material rural, evidențiind identitatea specifică locului și a tradițiilor legate de construcții.
Proiectul cultural Casele vernaculare: de la decădere la… albastru
Organizat de: Asociația Monumentum
Co-finanțat de: Administrația Fondului Cultural Național – AFCN
În sesiunea I/2024, Aria tematica Patrimoniu material
În parteneriat cu: Fundația Ștefan Câlția, Via Transilvanica, Institutul de Cercetare Făgăraș
Asociația Monumentum este o organizație nonguvernamentală înființată în 2012, iar principalul proiect derulat este „Ambulanţa pentru monumente” (din 2016), prin care își propune salvarea patrimoniului aflat în stare avansată de degradare. Până în 2023, a avut activități concrete de recuperare și consolidare a peste 100 de monumente istorice, aproximativ 15% din patrimoniul construit degradat al țării. Demersul său de salvgardare a patrimoniului imobil din România are trei direcții esențiale: Restaurarea fondului construit, Creșterea gradului de conștientizare a proprietarilor de clădiri istorice, a autorităților și a arhitecților asupra valorii propriului patrimoniu ca marcă a identității lor culturale, Revitalizarea meșteșugurilor tradiționale.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Facebook: www.facebook.com/albastru.ro
Instagram: @albastrulmeu
Contact: [email protected]