R

Restaurăm un colţ Albastru din Şona, satul pictorului Ştefan Câlţia

Casa albastră din Șona, care îl inspiră pe pictorul Ştefan Câlţia, începe să călătorească prin lume. Ea este acum și pin ceramic şi va spune povestea despre cum se trăieşte frumos.

💙 De ce:
Ne propunem să restaurăm împreună cu voi un colţ Albastru din satul Şona, cu sprijinul arhitectului Eugen Vaida, restauratorului Stefan Vaida şi a voluntarilor Asociaţiei Monumentum.

Pin ceramic meşterit de Livia Coloji

⚪ Cum facem: Pinurile ceramice ajung la voi (shop Gruni), iar 60 de lei din preţul fiecărui pin vor fi donaţi către Asociația Monumentum, într-un #FondAlbastru, pentru restaurarea de fațade și elemente decorative ale caselor albastre. Fiecare pin ceramic este decorat manual, cu pigmenţi şi aur coloidal, în atelierul Gruni, din Timişoara, sub coordonarea Liviei Coloji. Dimensiune aproximativă de 4×4 cm, pin din alamă.

 

⚪ Când: Atunci când situaţia generală din România o va permite, setăm un calendar clar de intervenţie şi vă anunţăm etapele de lucru. Venim în completare cu poveşti, fotografii şi invitaţia de a fi alături de noi.

 

Mulțumim: Ștefan Câlția – Locuri.Asociația Sătească „Șona Noastră”Eugen VaidaStefan VaidaAsociatia MonumentumLivia ColojiGruni.

 

“Casa e locul tău, locul în care te simţi ocrotit pentru că eşti înconjurat de obiecte, dar mai ales în casa ta eşti înconjurat de visele tale. Ele tot timpul se primenesc, se reaşază, dar sunt acolo în casa ta…” Ştefan Câlţia

 

 

Am început să descoperim multe colţuri, străduţe care erau odată foarte îngrijite, iubite şi păstrate parcă special pentru noi. Doar că anii au trecut, iar acum straturile unor poveşti stau să se desprindă de pe zidurile de piatră frumos ţesute. Lăsăm aici câteva fotografii pe care le-am făcut în 2019 şi 2020.

 

Photo: Diana Iabrasu | Şona 2020 | Sony Alpha 7 III

 

Photo: Andrei Ignia | Şona 2019

 

 

Photo: Diana Iabrasu | Şona 2019 | Sony Alpha 7 III

 

 

Cred că este foarte important ca tot mai mulţi oameni din comunitate să prindă drag de casele lor vechi, de garduri, ziduri, şuri, să le păstreze şi să le îngrijească. Pentru că ele sunt cu adevărat preţioase. Câtă vreme sunt în picioare şi ne privesc cu demnitate. Este foarte trist că degradarea se petrece într-un mod accelerat. Poate că aşa cum participa tot satul la construcţia unei case pe vremuri, după cum povestesc sătenii, aşa ar fi fain să existe şi o reconstrucţie. Să se închidă cercul frumos. De dragul celor care vin după noi şi pentru o viaţă trăită cu sens.

 

Ţine numai de noi, noi toţi, dacă vom vorbi la prezent sau la trecut despre acest sat, aceste case, această atmosferă magică din Ţara Făgăraşului. Şona noastră este de fapt expresia iubirii faţă de locuri şi oamenii lor. Şi fiecare, în orice regiune din ţară, are “o Şona a lui” de îmbrăţişat.

 

 

Dacă ştiţi poveşti despre Şona, aveţi fotografii mai noi sau mai vechi şi vreţi să le împărtăşiţi cu noi, daţi-ne de veste la adresa de mail: [email protected]